luni, 8 iunie 2020

Noua serie incepe in data de 15 iunie 2020. Te asteptam!

Prieteni, 
      De peste jumătate de secol instruim viitori șoferi valoroși și responsabili. Noi, cei de la Școala de Șoferi Scorpion, avem un unic scop: acela de a forma
        Dorim să formăm atât științific cât și moral. Conducerea înseamnă și noblețe și altruism și responsabilitate. Dacă ai intenția să obții un astfel de permis noi îți suntem alături. 
        Următoare serie începe în data de 👉15 iunie 2020. Ne vedem în acea dată, la sediul școlii din Focșani, Str. Ana Ipătescu, nr. 17 👉(vezi harta)

Reține că:
- avem cele mai noi mașini, marca Volkswagen și Mercedes;
- avem instructorii cei mai valoroși și cei mai mulți cursanți. Nu o spunem noi ci statisticile (click aici);
- avem săli de curs dotate cu tot ceea ce ai nevoie pentru o instruire valoroasă;
- avem lectori ce te vor asista în permanență;
- dosarul medical poate fi întocmit în totalitate la clinica din sediul nostru;
- secretarele noastre te vor informa complet despre tot ceea ce înseamnă școlarizare.

Documente necesare întocmirii dosarului în vederea obținerii permisului de conducere:
1. Actul de identitate, în copie;
2. Permisul de conducere, în copie, după caz (cat. C, D);
3. Certificat medical cu mențiunea ‘apt’, în original;
4. Test psihologic;
5. Cazierul judiciar, în original, sau declarație notarială pe propria răspundere din care să reiasă faptul că persoana nu a fost condamnată pentru anumite infracțiuni strict prevăzute de lege.
Ne mai poți găsi pe Facebook  sau pe site-ul www.scoalascorpion.ro 
      
Pentru mai multe detalii, sună la 0237226551 / 0733222999 
Putem fi apelați între orele 8.00 și 18.00

joi, 14 mai 2020

Din 15 mai 2020 reluam in forta activitatea!

Bine v-am regasit!

    Dupa cum ati auzit in informarile oficiale,  din 15 mai (Doamne ajuta!) activitatea se va relua.
Noi deschidem portile chiar in acea zi. 
Preluam dosare, verificam inscrierile, intocmim documentatii. 
    Mai mult, si clinica isi reia activitatea asa ca va fi mare agitatie!

    Cu mare bucutie va anuntam ca Scoala de Soferi Scorpion a mai autorizat categoriile BE, A1, B-cutie automata si Tr. 
    In acest moment noi va putem instrui pentru urmatoarele categorii: AM, A1, A, B, BE, B-cutie automata, C, CE, D, TR 

    Ca sa fie si mai interesant, aceste cetegorii pot fi obtinute in cele mai bune conditii. 
Masinile sunt de top, numai marca Volkswagen, la amatori si Mercedes la profesionisti. Tractorul este NOU!
    Salile noastre de curs sunt dotate cu tot ce aveti nevoie, racoroase si asistate in permanenta de un profesor de legislatie.

Garantat, se anunta un an spectaculos!

Citeste mai jos comunicatul oficial DRPCIV

luni, 17 februarie 2020

Noua serie incepe in data de 24 feb 2020. Nu rata!

Prieteni, 

       Suntem în anul 2020. De peste jumătate de secol instruim viitori șoferi valoroși și responsabili. Noi, cei de la Școala de Șoferi Scorpion, avem un unic scop: acela de a forma. Dorim să formăm atât științific cât și moral. Conducerea înseamnă și noblețe și altruism și responsabilitate. Dacă ai intenția să obții un astfel de permis noi îți suntem alături. 
         Următoare serie începe în data de 24 februarie 2020. Ne vedem în acea dată, la sediul școlii din Focșani, Str. Ana Ipătescu, nr. 17 (vezi harta)

Reține că:
- avem cele mai noi mașini, marca Volkswagen și Mercedes;
- avem instructorii cei mai valoroși și cei mai mulți cursanți. Nu o spunem noi ci statisticile (click aici);
- avem săli de curs dotate cu tot ceea ce ai nevoie pentru o instruire valoroasă;
- avem lectori ce te vor asista în permanență;
- dosarul medical poate fi întocmit în totalitate la clinica din sediul nostru;
- secretarele noastre te vor informa complet despre tot ceea ce înseamnă școlarizare.

Documente necesare întocmirii dosarului în vederea obținerii permisului de conducere:
1. Actul de identitate, în copie;
2. Permisul de conducere, în copie, după caz (cat. C, D);
3. Certificat medical cu mențiunea ‘apt’, în original;
4. Test psihologic;
5. Cazierul judiciar, în original, sau declarație notarială pe propria răspundere din care să reiasă faptul că persoana nu a fost condamnată pentru anumite infracțiuni strict prevăzute de lege.
Ne mai poți găsi pe Facebook  sau pe site-ul www.scoalascorpion.ro 
      
Pentru mai multe detalii, sună la 0237226551 / 0733222999 
Putem fi apelați între orele 8.00 și 18.00

sâmbătă, 1 februarie 2020

Noua serie incepe in data de 10 feb 2020. Te asteptam!

Prieteni, 

       Suntem în anul 2020. De peste jumătate de secol instruim viitori șoferi valoroși și responsabili. Noi, cei de la Școala de Șoferi Scorpion, avem un unic scop: acela de a forma. Dorim să formăm atât științific cât și moral. Conducerea înseamnă și noblețe și altruism și responsabilitate. Dacă ai intenția să obții un astfel de permis noi îți suntem alături. 
         Următoare serie începe în data de 10 februarie 2020. Ne vedem în acea dată, la sediul școlii din Focșani, Str. Ana Ipătescu, nr. 17 (vezi harta)